BikeXpert Alpine Challenge, sau cum sa-ti petreci ziua de nastere in chinuri 🙂
În fiecare an mă tot gandesc ce să fac de ziua mea, aproape invariabil se lasă cu animale ucise perpelite pe grătar și stropite bine di tăt cu ceva alcohool.
Iaca, de data asta am decis : fac sport de ziua mea, na.
Și… sus pe motocicletă, și eu și bicicleta, destinația BikeExpert Alpine Challenge, Pucioasa.
După un drum de aproape 6 ore în șaua motocicletei am ajuns la Pucioasa, am ratat ridicarea kitt-ului de start, dar am prins la timp ședința tehnică, am încercat să înțeleg cam cât de greu poate fi, ce probleme tehnice pot aparea, ce trebuie facut în diverse situații, accident, rătăcire sau abandon, da, se întâmpla și de-astea și e bine să știi ce-ai de facut, nu să pleci cu capul în ghidon, fără să te fi informat, de-asta este ședința tehnică.
Știu, e mai simplu să nu participi la ședința tehnică și în cazul unei probleme să arunci vina pe organizator, se poartă, o știu din propria-mi experiență de organizator.
Facem poză, Explorer Bike Team are ceva participanți azi.
Eee, și-a venit ora de staaart.
Cum sunt legitimat FRC, (Master 2, adică ceva ce nu egzistă pi la noi, vă iecsplic altăoară), intru derect în boxa celor ce pleacă în tura lungă, și mai rău, în grupa celor ce participă la Campionatele Naționale de XCM.
Strategia zilei? : simplu, încet, încet, că antrenament nu am, să mă pot bucura de un traseu de MTB, să-mi fac ca cadou o zi petrecută pe bicicletă.
Și….START !
Plecăm ușor, se merge bine, zic io în mintea mea: dacă mergem așa cu toții de la început până la sfârșit, ce final ar fi, cu sprinturi, cu alea alea, viseeee!, vine o urcare pe asfalt și….dispar toți care erau în fața mea, pfff, zic io: fii atent, ăștia se ascund și o să-mi sară în față strigând SURPRIZĂĂĂ…La muulți ani!, niet! S-au dus și duși au fost, de, oameni antrenați și mai tineri ( nu chiar toți). J))
Și-uite așa începe ziua de biciclit, vin urcări după urcări și încep să mă ajungă cei de la tura scurtă, mă dau politicos și respectuos la o parte să le fac loc, nu a fost cea mai bună idee, mai bine forțam puțin, că pe o urcare single trail au trecut fro 30, na, acu așteaptă, dar, ce ai de facut? E ziua ta, e soare, esti pe biclă, ești la munte, ce mai vrei?
Plec mai departe, merge treaba, picioarele duc ritmul programat, ajung la desparțirea traseelor și aud : „verde la stânga, roșu la dreapta”, pff, numărul meu e negru, întreb un voluntar ce fac?, se blochează, se uită la mine și zice iar: „verde la stânga roșu la dreapta”, ok, înteleg, dar nr. meu e negru, ne salvează pe amândoi un polițist care întreabă: „ești la tura lungă?”, da zic io, și îmi arată încotro s-o iau.
Acum, nu încerc să dau vina pe careva că nu știam încotro, or fi fost și indicatoare înainte, nu le-am văzut, nu e grav, n-a fost cu supărare, chiar a fost amuzant, în plus, timpul pierdut a fost în favoarea mea, m-am mai hodinit puțin.
Am luat-o la deal, în ritmul propus, mă uit la ceas, sunt în program, intru pe vale și merg, merg , merg și… o săgeată la dreapta pe copac și textul „UP”, hm, la cum se vede urcarea corect era „DOWN” (de pe biclă), mă bag pe urcare, nu e mult de împins la mână, mă urc din nou în șa și plec, pff, fratee, păi iar? Adecă iar pe jos, că vine o urcare la care pinioanele mele nu prea ajung (crecă și alte picioare ar fi fost mișto), și uite-așa sus, jos, sus, jos de pe biclă, într-un final ajung la Cabana Leaota.
Aici îi zic voluntarului: poți să pleci, sunt ultimul, el zice chiar? Eu zic nu frate, mai sunt cel puțin 2-3 în spate, da, n-ai și tu o lista, ceva să știi când se termină? Zice că nu, că pleaca la ora 14:00, și cei care mai vin după? …. m-am amuzat din nou și am luat-o la deal, iar la împins, mai urc puțin pă biclă și…, și… și vinee un push bike de-mi venea sa arunc bicla.
Mă gândesc continuu ce bine era să am 2 chingi, făceam bicla rucsac și-mi petreceam o parte din ziua de naștere în drumeție, n-am, așa că împing, împing, împing ies la drum, mă urc pe biclă și o dau la deal, ajung la punctul de alimentare, beau o cola (dacă avea și o gura de Absinth…).
Iar pe biclă, dau la deal, dau de Bogdan Dinoiu și a lui discotecă la altitudine, îmi vine să dansez puțin, în final e ziua mea nu?, schimb 2 vorbe cu el, strig Happy birthday to ME și plec mai departe.
Mă uit la ceas, cam cu 15-20 minute peste programul stabilit, eee zic, recuperez, că vine coborârea.
Dadada, vine coborâre, dar nu continuă așa cum părea pe profilul lipit pe cadru, ci cu mici urcări, și dă-i la vale, dă-i la deal, dar tot coborând J), până ajung pe la km 15, unde începe ploaia sau se termină, nu-mi dau seama egzact, știu doar că pe jos se înmuiase praful și cu cauciucurile mele mergeam ca pe gheață.
Și dă-i cu drifturi, mișto zic, până când apar niște rădăcini, acu, ambetat de placere mă dau pe ele, dar ele (udele) mă dau de pământ de-am crezut că mi-am dublat numărul coastelor prin fracționare.
Hm, asta e zic, așa-i sportul ăsta cu căzături, mă ridic încet, să nu mă împrăștii, fac o verificare ochiometrică a biclei, e ok, mă pipai, hm, doare, eee, lasă că trece.
Știți cum se zice, tragi, faci, cazi te ridici, o iei de la capăt, păi, conform acestei ziceri, ce era să fac ?
Am luat-o de la capăt, adică iar m-am dat tumba pe rădăcini ude, și tot așa de fro câteva ori pană cand printre frunze văd salvarea, hihi, îi dau tare că de aici are cine mă ajuta, nu e cazul, cobor ultima porțiune alunecoasă, și ies din zona de conflict.
Ajung încet, încet pe ultimii km, mă uit la ceas, ieșisem de mult din programul stabilit ( cu 2 ore peste), așa că merg calm, intru pe un drum pietruit, în fața mea, pe jos, urmele a 2 biciclete, mă râd în capul meu și zic, hai că stau bine, sunt doar 2 înaintea mea.
Dupa 200 m, un domn, care probabil că atunci ieșise din casă zice: hai, dă-i tare, stai bine, sunt doar 2-3 înaintea ta, dada 200-300 J)).
Șii… ajung la FINISH, frumos, regulamentar, cu casca-n cap, pe biclă, mă întâlnesc cu prietenii, care zic: fugi pe podium, haidi breee, ce glumă e asta, suntem la camera ascunsă? Nuuu mai, du-te pe podium… pf, așa era, îl aud pe Memo strigându-mi numele, și rușinat și amuzat deopotrivă, mă urc pe podium,văd în mulțime ochi care zic ce daq cauți bre acolo? Eu răspund tot din ochi, nu știu.
Locul 5 – Campionatele Naționale de XCM, ăsta da cadou de ziua mea, îl iau, fie și în glumă, nu merit, dar, nu e vina mea că alții nu se dau la astfel de concursuri, sau se dau la tura scurta, că e greu la lungă, sau stau pe margine și se plâng că FRC nu face, ca FRC nu drege și că…
Acu, concluzia generală:
Concurs foarte bine organizat, marcaj în regulă, atât cât ai nevoie să nu te rătăcești, voluntari de treabă, mulțumiri lor, că fără ei nu poate exista un concurs.
Traseu frumos în general, pentru gustul meu prea mult asfalt și push bike (o fi și de la lipsa mea de antrenament și a lipsei pinoanelor cât roata).
Mă gândesc că un traseu de maraton ar trebui puțin mai echilibrat, o succesiune de urcări și coborâri, pe cât posibil apropiate ca diferență de nivel, nu doar o urcare luuuunga și pe urmă coborâre, fie ea și cu urcări din când în când, mă gândesc mereu, când fac un traseu de concurs, să ofer șanse egale riderilor, astfel încât să nu fie avantajat pe coborâri unul cu fully, dar poate că relieful nu permite aici un astfel de traseu, nu e reproș, nu este critică la adresa organizatorilor, este doar părerea mea despre un traseu de MTB – maraton, poate și pentru că în Dobrogea se poate, datorită reliefului.
Una peste alta, mi-am petrecut ziua de naștere făcând ce-mi place, am ales corect, deci HAPPY BIRTHDAY TO ME!
P.S.
Ieșiți din case, urcați-vă pe bicle, mergeti pe jos, săriți prin ape, urcați pe munți, bucurați-vă de natură.
Vă pup, Tzuri.
EXPLORE – DREAM – WALK FREE!
